Departe, intr-un taram al luminii situat deasupra lumii oamenilor, zeii petrec si se desfata, nepasatori la soarta muritorilor de rand. Vinul curge in valuri si nemuritorii din insoritul Asgard petrec netulburati la ospatul marelui zeu Herran, organizat in cinstea celor trei fiice ale sale.
Maret si impunator, el strajuieste ca un stalp uriasa sala de la nivelul unui tron din aur si isi bucura ochii cu imaginea fetelor sale, ascultand in acelasi timp croncanitul corbilor care ii stau pe umar, ce ii vestesc secretele lumilor de dedesubt.
Din cand in cand, privirile albastre, taioase, se desfata cu chipul sotiei, asezata pe tronul din stanga, care supravegheaza festivitatea. Sala este ocupata de zei si zeite falnice care rad, discuta, beau licori neobisnuit de gustoase sau se saruta ascunsi dupa coloanele ciclopice.
Doar unul dintre tinerii in straie scumpe petrece de unul singur, cu ochii tinta spre jiltul aflat pe-a doua treapta, pe care sade o preafrumoasa fecioara, prima fiica a lui Herran si Fedrei si castitatea insasi. Aedra poarta o minunata haina alba, incinsa cu un brau auriu si decorata cu infatisari de lupi naprasnici. Tine in mana o secera, la fel ca pe un sceptru regal si haina delicata ii este stransa la san de o piatra mare. Parul blond, incredibil de lung, ii trece de solduri si este impletit in fel si chip, iar fruntea senina e petrecuta de o cununa cu model auster. Roba ii ascunde oarecum formele nepamantene, dar nu destul pentru ochii lui Brag, care ii plasmuieste in minte mii de versuri, si toate mult prea palide pentru a descrie frumusetea rapitoare a acestei zeite.
Alaturi de ea se pot vedea alte doua fete, ce par mai tinere si mai zglobii, care isi parasesc jilturile si se amesteca printre prieteni, neamuri si petitori, starnind in urma lor valuri de admiratie. Aedra ofteaza, plictisita de aceasta multime stralucitoare si isi muta ochii spre tatal ei. Isi dezlipeste buzele, vrand sa ii spuna ceva, cand usa se deschide violent, starnind un val mare de aer, care rascoleste pletele femeilor si imbracamintea pompoasa a barbatilor.
Ca un facut, toate capetele se indreapta spre intrare, acolo unde se poate vedea silueta voinica, trufasa, a unui barbat. Este Vidar, fiul zeului mortii si dusman declarat familiei Esir. Dispretuitul patron al razboiului crancen si magiei putrede, porneste cu pasi mari spre tronul inalt, cu mantia rosie fluturand salbatic inapoia sa, starnind strigate de uimire si de groaza. Herran se ridica de pe jilt fara sa vrea, mesenii amutesc, doar Aedra ramane nemiscata, cu mana stransa pe secure, cercetandu-l cu mare curiozitate pe strain. Acesta se inclina teatral in fata conducatorului, apoi isi duce mana spre toporul magic pe care il tine la brau.
- Nu esti binevenit aici, Vidar!
Razboinicul strange din dinti, apoi ranjeste demonic, si privirile reci, albastre, raman pironite pe figura primei nascute. Ranjetul ii creste vazand cu ochii, picioarele lui urca inca un rand de trepte, dorindu-si sa se apropie de tanara.
- Ce cauti aici? intreaba zeita-mama.
- Aceasta e primirea de care am parte dupa atatia ani? Stiu ca unchiul meu ma uraste, dar tu Fedra, ai fost cea care m-ai crescut la sanul tau. Sau ai uitat?
- Acele vremuri au apus demult! tuna Herran. Locul tau este in Helheim, regatul terorii, nu in lumile de deasupra. Si nu ai fost poftit la aceasta petrecere!
- Se pare ca m-am invitat singur... murmura el viclean, nevrand sa se lase intimidat si pupilele lui urmaresc conturul soldurilor fetei. Privirea ei rece, nedumerita, ii face inima sa-i bata mai tare. Oh, cat de mult ii uraste pe Esiri! Totusi, ea pare ca nu intelege despre ce discuta parintii sai, fiindca nu citeste dispret pe chipul ei.
- Ma insel sau ai organizat acest festin pentru ca fiica ta sa isi aleaga un sot?
- Da, un sot demn si vrednic din randul zeilor luminii, nu nebuni insetati de sange!
- Inca porti ranchiuna, Herran, dupa atata timp? Stii prea bine ca tot ce am facut a fost sa ma supun ordinelor tatalui meu si cu toate acestea, ma detesti!
- Prin sange si descendenta, esti nepotul meu. Dar prin onoare esti un tradator. Acum, spune-ti clar intentiile si apoi pleaca, imi superi oaspetii!
Vidar scrasneste din dinti, murmurand blesteme ca pentru sine, apoi insfaca toporul de la brau si il arunca spre jilturi cu o miscare dibace a bratului. Se aud strigate, dar el se misca mult prea repede si nu poate fi oprit. Toporul se infige cu taisul in treapta a doua, la picioarele castei Aedra, starnind valuri de indignare.
- Iata-mi intentiile! Doresc sa ma insor si o vreau de soata pe Aedra!
Fata tresare ca muscata de sarpe, Herran se incrunta, iar zeul poeziei isi paraseste locul indignat, capatand deodata un curaj neobisnuit.
- Stai departe de ea, sangerosule!
Vidar se intoarce lent, foarte lent, cu miscarile unui animal stravechi, cautandu-si rivalul cu ochii. Figura fetei se aprinde usor iar buzele ii freamata, speriata de ceea ce va urma. Capatana roscata, acoperita cu par scurt si tepos face o miscare stranie, ca si cand si-ar studia prada si salbaticul Vidar incepe sa rada.
- Tu trebuie sa fii Brag, teribilul aparator al poeziei, hohoteste el. Ce ai de gand sa imi faci, o sa ma impungi cu versurile tale mestesugite?
- Locul tau nu este printre petitori! Intoarce-te in caverna din care ai sosit!
- Caverna? Asa se numeste acum maretul regat al Helheimului?
Ochii lui Brag s-au umplut de furie si mana lui se apropie de gatul zeului, dar roscatul ii prinde incheietura si i-o tine strans. Cei doi se infrunta din ochi.
- Daca esti atat de viteaz precum vrei sa pari, vino maine sa ne luptam pentru mana ei. Si daca ma ucizi, Aedra este a ta pentru totdeauna.
Se aude un sunet ragusit. Herran isi drege glasul, apoi ii priveste mustrator.
- Vidar, nu mai folosim regulile vechi in ceea ce priveste casatoria. Aedra si-a ales sotul prin vointa proprie. Nunta este maine.
- Nu pot crede ca aceasta ar fi alegerea ei, rade Vidar. Urechile ei ar prefera sa auda poeme in bataia vantului, decat suierul sabiilor? Mainile ei ar vrea sa imbratiseze carnea moale a unui poet nauc, in locul carnii tari a unui razboinic? Si gura ei vrea sa fie sarutata de acest nevolnic?
Se aud chicote discrete si o parte din zei parca ar inclina sa creada spusele salbaticului. Vidar are ochii colorati in rosu si abia se stapaneste sa nu franga mana rivalului sau, in vreme ce acesta zambeste subtire si dispretuitor.
Se aud pasi usori si fosnete de matase, apoi un parfum minunat inunda narile celor din jur, pe masura ce Aedra se apropie mladios de centrul incaperii. Ochii ei usor azurii, pielea alba ca laptele si pletele matasoase sunt un tablou incantator. Vidar ranjeste si abandoneaza postura sfidatoare, apoi se aseaza cu fata spre ea.
- Da, prefer sa aud poeme in bataia vantului, in loc de suierul sabiilor care vestesc sange, moarte si disperare, fiindca asta e ceea ce tu reprezinti...
- In sfarsit, frumoasa indrazneste sa rupa tacerea. Sunt onorat de raspunsul tau, dar da-mi voie sa intreb: ai fost vreodata sarutata asa cum trebuie de Brag?
Sunetele se intetesc, se aud rasete usoare, iar fecioara isi incrunta sprancenele.
- E de ajuns, Vidar! striga Herran.
- Te rog sa ma ierti, nu am vrut sa ofensez... Voiam doar sa stiu criteriile dupa care i-ai ales sotul vesnic... zice el cu sarcasm. Poezia e frumoasa, stiu... Si mie imi place, mai ales atunci cand o scriu din taisul toporului meu. Dar eu nu cant faptele de vitejie ale altora, eu fac faptele de vitejie!
- Crezi ca esti mai bun decat mine, tradatorule? urla Brag.
- Nu cred ca sunt mai bun decat tine. Sunt convins! zice salbaticul cu dispret.
Brag se pregateste de asalt, dar mana tinerei se pune intre ei, ca o flacara alba, neaprinsa si nestinsa de nimeni si potoleste valtoarea din piepturile lor.
- Decizia mea a fost luata, zeu al razboiului...
- Deci il preferi pe acest molatec? striga indurerat Vidar.
- E timpul sa pleci, zice tanara, supunandu-l cu privirile ei senine.
- Sunt unul dintre zeii regatului de dedesubt! Nu voi fi alungat de la o petrecere inchinata Nemuritorilor! zice el manios si umilit.
- Prea bine... Poti ramane, dar vei parasi Asgardul de indata ce se ivesc zorii.
Si zicand acestea, Herran face un semn si sala este cuprinsa de muzica divina. Petrecerea continua, Brag se inclina maiestuos si se intoarce la jiltul sau, lasand-o pe Aedra sa isi intretina nepoftitul oaspete. Fata se pierde printre coloane, urmata indeaproape de varul ei intunecat, ca intr-un ceremonial al vanatorii.
- Ultima oara cand te-am vazut, barbia ta abia ajungea la marginea mesei... Cu toate acestea, te-am recunoscut imediat... ranjeste Vidar.
Soldurile fetei se misca ca apa marii prin multime, chemandu-l parca dupa ea spre gradini, iar el o urmeaza fascinat, intrigat si dornic de a o cuprinde in bratele lui pictate cu insemne stranii. Tanara se opreste in fata unei fantani din care izvorasc curcubee, lasand luminile sa ii joace pe sanul plin.
- Ultima oara cand te-am vazut, erai un baietandru pierit, roscat si urat, ii spune ea pe acelasi ton, starnind rasul celui de langa ea.
- Intre timp, am crescut... isi umfla el pieptul falos, aratandu-i miscarea muschilor ca increngaturile unui copac, clipindu-i pervers de sub genele rare.
S-ar putea spune multe lucruri despre Vidar, dar nu ca ar fi vreo frumusete. Fata prelunga e incadrata de o pereche de ochi spalaciti. Barbia puternica se armonizeaza cu nasul mare, dar trasaturile aspre le fura simetria. Barba roscata se intrezareste anemic si nici nu se poate lauda cu par lung si bogat. Urechile lui sunt crestate si deformate de doi cercei negri, care au crescut in interiorul pielii. Tamplele ii sunt de asemenea pictate si poarta pe dedesubt mantiei o armura creata din coltii unei bestii. Niciuna dintre zeite nu si l-ar dori de barbat, fiindca ciudata lui infatisare e intrecuta doar de cruzimea de care da dovada pe campul de lupta. Pe langa el, Aedra este o minunatie insorita, adica chiar opusul urateniei.
Dar frumusetea ei rece nu vrea sa dea nicio sansa acestui decazut.
- De ce te-ai intors in Asgard? Ce urmaresti?
- Asa cum am zis, am auzit vestile despre casatorie si am venit sa te petesc.
- Dar stiai ca acest taram iti este interzis si totusi l-ai suparat pe tatal meu!
- Crezi ca ma tem de pedeapsa? As rabda orice pentru o sarutare de-a ta... zice el pervers si buzele mari, rozalii, ii mustesc de placere.
- Stii prea bine ca asta nu se va intampla niciodata, arunca ea cu dispret.
El ii prinde mana si i-o duce la spate, apoi isi impinge pieptul spre ea. Capul fetei ramane supus undeva sub barbia lui si ochii ei se incranceneaza.
- Da-mi drumul sau voi tipa!
- Asculta-ma, Aedra! zice el patimas, cu gura infundata in pletele ei. Aici si acum, ma juruiesc ca te voi face sotia mea si nu-mi pasa ce trebuie sa fac ca sa te obtin. Poate iti amintesti de mine ca de un baietandru slab si urat, dar nu ma cunosti deloc...Cand vreau ceva, nu ma dau inapoi de la nimic!
Amenintarile lui, spuse pe un glas ragusit, o inspaimanta. Lipsa poeziei, cruzimea mainii lui care ii tine bratul rasucit si buzele rasfrante de pasiune o sperie.
- Lasa-ma sa plec... Nu fa o scena... sopteste ea rusinata.
El ii muta bratul in pozitia lui fireasca, dar se mai indulceste putin cu caldura ei, coborandu-si incet degetele pe lungimea pielii matasoase, ca si cand ar avea tot timpul din lume. Nefiind obisnuita cu asemenea atingeri, ea ramane stana de piatra, ca o plapanda porumbita capturata de vulturul neindurator.
Apoi el se retrage brusc, isi ridica bratul si suiera, iar toporul infipt langa jilt zboara cu viteza vantului turbat pe deasupra salii, venind spre ei. Daca ar fi zburat doar putin mai jos, ar fi retezat cateva capete, dar Vidar stie sa-si manuiasca arma, care este o prelungire a gandurilor lui. Toporul se muleaza pe mana lui ca o manusa si ochii celorlalti se muta spre iesire.
Eliberata de spaima, Aedra se da indarat, privind spre trufasul zeu care se pregateste sa paraseasca palatul. Se aude o rafala de vant, usa se zgaltaie din temelii si furtunosul Vidar pleaca la fel de precipitat precum a venit. Bucurosi de plecarea sa, zeii incep sa petreaca frenetic, uitand de scenele neplacute petrecute cu ceva timp inainte.
Dar Aedra nu isi mai gaseste linistea si se duce ingandurata spre gradini. Ceva in inima ei zvacneste dureros, ca o trista presimtire: cuvintele lui Vidar ii rasuna in minte ca un blestem.
Gradina suspendata in spatiul dintre stele e minunata la privit, iar cupola albastra protejeaza ochii Nemuritorilor de intunericul abisului.
Zeii si zeitele s-au adunat in templu, langa copacul casatoriei, botezat Igdru, dar cunoscut ca vasc in lumea oamenilor. Cele douasprezece jilturi stralucesc ca neaua in bataia soarelui si zeii sunt imbracati cu mare pompa, stand mandri si demni si purtandu-si insemnele. Rasar si jilturi goale pe alocuri, semn ca festivitatea este abia la inceput.
In centrul incaperii se vede fantana cu apa care curge in sus, un fluviu usor trandafiriu, care se uneste undeva departe cu bolta albastra. De-a stanga si de-a dreapta fantanii se pot vedea statui ale unor uriasi lupi albi. Cararea care duce spre iesire straluceste usor si e batuta cu pietre scumpe.
Usile se deschid singure, mugind asurzitor, lasand la iveala silueta lui Herran si a Fedrei, imbracati in straie de nunta, care se duc si se aseaza pe jilturile lor. Cele patru colturi ale incaperii sunt ocupate de patru muzicanti divini, care sufla din flaut. Ei arata aidoma unor copii dolofani cu aripi albe, ce canta necontenit si voios.
Privind dinspre tronurile principale, incaperea se infatiseaza astfel: o usa in stanga si alta in dreapta, care stau fata in fata, despartite de sala larga. In capatul opus, se vede poarta de aur, care s-a inchis intre timp la loc. Dupa ce conducatorii Asgardului si-au gasit locurile, muzica se aude aproape in surdina, iar hainele invitatilor fosnesc agitat, semn ca zeii se intreaba cat va mai dura pana vor vedea mirii intrand. Jiltul din apropierea lui Herran este gol si sprancenele stufoase i se incrunta usor.
- Unde este fiul meu? intreaba el cu glas scazut, uitandu-se spre Fedra.
- Nu te teme, va veni... sopteste ea si ii mangaie consolator bratul.
El mormaie ceva, neincrezator, fiindca isi cunoaste prea bine odrasla si ar dori sa mai adauge un cuvant, dar usa din dreapta se deschide si zeul poeziei isi face intrarea cu fala, acompaniat de trei leoparzi de zapada, care il urmaresc supusi.
El se apropie de fantana si ramane acolo cu mainile impreunate, zambind oarecum siret, cu ochii tinta spre usa opusa. Se aude un sunet prelung si trambitele anunta sosirea miresei, ascunsa in faldurile hainei albastre, purtand o minunata cununa pe pletele balaie si mergand cu pas mandru si apasat spre sotul ales. Tine strans in mana secera argintie si poarta la gat un pandantiv rotund: simbolul Lunii.
Vederea lui Brag ii insenineaza fruntea, dar buzele ei raman nemiscate, fiind cuprinsa de solemnitatea momentului. Vesmintele lui Brag par patrunse de nea deasa si stralucesc feeric. Zeul surade ciudat, sorbind-o din ochii ca cicoarea, purtandu-si trupul zvelt spre viitoarea sotie si dandu-i mana. Ei se opresc in fata fantanii si se intorc spre jilturile domnesti, apoi se pleaca ceremonios in fata lui Herran si a Fedrei. Tatal si drege glasul si isi priveste cu drag fiica favorita.
- In ziua in care te-ai nascut, trambitele au rasunat fara incetare. Lumea muritorilor s-a zguduit si lumina soarelui a palit in fata stralucirii micutei Aedra. Ai fost sortita sa luminezi noptile muritorilor si sa bucuri inimile nemuritorilor cu cantecele tale. Iar astazi, dupa atatea ere in care te-am avut de partea mea, trebuie sa te las in mainile alesului tau. Cine vine sa te ceara de soata eterna?
- Cel care vine este Brag, zeul poeziei si al ninsorii reci, fiul lui Thazi, urmasul gigantului primordial Niardd, al 22-lea nascut pe ramura lui YGGDRASIL.
Acum e randul Fedrei sa continue ceremonialul, iar degetele ei impletesc cu dibacie o sfoara alba, cu ajutorul careia leaga mainile mirilor, legandu-le destinul. Apoi aduce cu sine o cupa pe care o umple la izvorul fantanii si le da mirilor sa bea, in vreme ce ei stau cu mainile unite si privirile gemene.
- Pentru totdeauna! canta zeii in cor si sunetul de flaut creste ca o cascada.
Pecetluind unirea prin impartasirea darurilor, ei isi arunca insemnele in aer, lasandu-le sa se uneasca undeva la jumatatea drumului. Securea in forma de semiluna se ciocneste cu toporul aruncat cu mestesugire de Brag.
Pret de o clipa, nimeni nu a inteles ceea ce se intamplase iar templul e zguduit de strigate. Sala e potopita acum de fulgi luminosi de nea, ce cad ca mii de scanteiute peste stralucita adunare. Ridicand ochii, Aedra vede ramura sfanta de vasc, care sta deasupra capetelor lor. Dar toporul este cel care o lasa cu buzele arse.
Fara sa mai astepte alt indemn, Brag o prinde de gat si isi lipeste gura de a ei. Haina alba a zeului e cotropita pe neasteptate de niste insemne ciudate care apar de nicaieri. Gatelile dulcege sunt inlocuite cu straie rosii de lupta iar capul balai de un altul, roscat. Freda tipa iar ceilalti zei se ridica precipitati de pe jilturile lor.
- Pentru totdeauna... murmura Vidar, in vreme ce paraseste chipul imprumutat.
Aedra intelege inselaciunea, dar nu poate crede ca ceea ce vede este adevarat. Vidar ii tine mainile stranse pe pieptul lui si buzele ii tremura de dulceata primului sarut, furat cu marsavie de la mireasa altuia. Ea se smuceste si se da un pas inapoi, apoi se pune pe plans. Zeii raman incremeniti si Herran tuna de manie.
- Ce ai facut, netrebnice?!
- Ceea ce trebuia facut! zice Vidar infatuat.
Tatal izbeste cladirea cu fulgerul, darama coloanele, striga blesteme in mii de limbi, dar faptul este facut. Legamantul sacru nu poate sa fie rupt de nimeni si nimic. Niciodata, in toata existenta lui, Herran nu se simtise atat de neputincios.
- Iti poruncesc sa parasesti Asgardul, inainte de a te preface in scrum!
- Nu plec nicaieri fara mireasa mea! Iti vei incalca cuvantul dat?
- Unde este Brag? Ce ai facut cu el?! striga inlacrimata Aedra.
- Linisteste-ti spiritul, nu l-am ucis pe neispravit. Dar s-ar putea spune ca este... putin intepenit, si nu a putut ajunge la propria nunta... hohoteste el.
- Aceasta nu este o nunta, ci o inselaciune! zice Herran.
- Juramintele au fost facute, cupa a fost golita, destinul nostru este legat!
- Si cuvintele mele nu pot fi puse la indoiala! I-am dat-o de sotie lui Brag!
- Mi-ai dat-o mie, batrane! Eu sunt cel care a sarutat-o sub vasc!
- Sa vina Thadur! Sa ne desluseasca el ce trebuie facut! invoca barbatii.
- Unde este fiul meu? striga Herran scos din minti.
La auzul acestor vorbe, usa se deschide fulgerator, zguduind templul, o lumina albastra mangaie podeaua translucida si furtunosul fiu al lui Herran isi face aparitia insotit de cunoscutele sale bestii cenusii, ce il urmeaza slugarnic in timpul vanatorii. Zeul justitiei poarta haine sobre peste care si-a petrecut armura metalica si mana inmanusata tine strans o sabie lata, arcuita: sabia dreptatii, care desparte deopotriva adevarul de minciuna si amagirea de revelatie.
- Unde ai fost? zice Aedra, cu lacrimile valtoare pe obraz.
- Ai intarziat!
Herran ofteaza ceva mai usurat, dar privirea mustratoare nu il paraseste deloc. Plictisit, prafuit in urma vanatorii, zeul cu plete blonde pana la umar ii priveste buimac. Apoi, ca prin vis, isi aminteste unde trebuia sa fie si se uita oarecum vinovat spre jiltul gol.
- Tata, stii cat de mult urasc nuntile! Aedra, de ce plangi?
Apoi ochii lui usor verzui se muta spre razboinicul trufas de langa fantana, ce sade surazator sub vasc, cu mana pe toporul pe care, intre timp, si-l recuperase.
- Ne-a inselat, Thadur! Sora ta s-a cununat cu zeul razboiului hapsan!
Barbatul se uita cand spre invitati, cand spre sora sa disperata, cand spre roscat si culorile fetei sale se schimba rand pe rand. Apoi intelege si isi pierde firea.
- Nu pot lipsi o zi si deja avem un intrus in Asgard! Cum ai trecut de paznici?
- Acesta e micul meu secret, ranjeste Vidar.
- Voi afla oricum, asa ca mai bine spune-mi de acum...
Fratele vitreg al Aedrei si varul ei se incing pe data si se impung din priviri.
- Nu ma poti pedepsi, Thadur. Sunt, totusi, sotul surorii tale dragi...
- Taci! Nunta este un fals si niciunul dintre noi nu o recunoaste!
- Atat valoreaza cuvantul maretului Herran si ceremonia vestitei Fedra, zeita destinului?
Vidar se preumbla suparat printre ei, castigand ceva priviri aprobatoare.
- De ce ne-am tine cuvantul fata de un tradator al neamului Esir? striga unii.
- Mai bine pleaca de unde ai venit si slobozeste-o pe mandra Aedra! urla altii.
- Cer dreptate! zice roscatul si arunca toporul in podea.
Sala se cufunda in liniste de mormant, iar Thudar ii arunca o privire salbatica. Neavand de ales, isi infige la randu-i sabia in podeaua translucida si asteapta, iar capetele tuturor se duc spre obiectul care va pecetlui soarta fetei.
Taisul cutremurat de fulgere se coloreaza in doua nuante: rosu si albastru. Toata lumea rasufla usurata... Insa singurul care pricepe cu adevarat ce se intampla este zeul justitiei, care ofteaza cu amar.
- Sabia si-a rostit sentinta: dupa cuvant, Aedra e soata lui Brag, dar dupa legamant, soarta ii e legata de Vidar... Si hotararea mea este aceasta: sora mea sa ramana in Asgard jumatate de an. Iar cealalta jumatate si-o va petrece in tenebre, in Helheim, ca soata a lui! Doar asa si numai asa ne putem onora cuvantul!
Sala rabufneste de nemultumire, fiindca multi si-au dorit-o de sotie pe Aedra si gandul ca ea o sa fie a roscatului ii umple de dezgust. Herran e nevoit sa bata cu sceptrul in podea, incercand sa readuca linistea si vociferarile inceteaza.
- Vidar... Esti multumit cu acest aranjament?
Si sprancenele stufoase se lasa obosite, triste, peste ochii imbatraniti.
- Nu vreau o jumatate de sotie! De vreti sa nu isc un razboi, va trebui sa juruiti ca Brag nu se va atinge de mireasa mea, cata vreme va locui in Asgard!
- Brag ii este sotul in taramul luminii, iar tu ii esti sortit in regatul intunecimii. E cea mai buna oferta pe care o vei primi! zice zeul-tata.
- Nu voi accepta niciodata sa o impart cu zeul poeziei proaste... Nu, de o mie de ori, nu! Daca o iubiti pe Aedra, ii veti gasi un protector! Vreau pe cineva de incredere, care stiu ca o va pastra curata si departe de ochii lui Brag!
Aedra ii arunca o privire ucigatoare. Se duce spre fratele ei inalt si vanjos, care o cuprinde si o strange intristat la piept. Roscatul bate darabana cu degetele pe lama toporului, asteptand sa vada care dintre zei va dori acest rol infam.
Se aud soapte si gemete, iar fata inlacrimata il strange de brat pe Thadur.
- Ai face tu asta pentru mine, frate?
- As face orice pentru tine... zice el si ii saruta fruntea.
Herran le stie gandurile si inclina aprobator din cap, iar ceilalti asteapta sentinta.
- Prea bine, Vidar... Eu, Thadur, fiul lui Herran si al Idunei, ma leg in fata voastra sa fiu protectorul Aedrei in taramul luminii, de acum si pentru totdeauna!
Vidar ranjeste satisfacut, apoi se duce tinta spre varul sau. Cei doi isi cuprind bratele de la jumatate, salutandu-se ca vechii razboinici.
Se formeaza un triunghi celest... Lumina soarelui paleste, vestind intunericul care s-a varsat peste familia Esir. Mireasa se aseaza tremurand intre cei doi, iar ei o inconjoara cu bratele, tinandu-se unul de altul, de umeri. Ea sta ca o stana de piatra, uitandu-se spre cupola din care ploua necontenit cu stele albe, ce i-ar putea decora la fel de bine mormantul.
Totusi, inima ei indurerata pastreaza o slaba alinare: chiar daca destinul i-a jucat o festa, va putea sa fie alaturi de familia ei jumatate de an, sa se bucure de imbratisarile tatalui, de petrecerile vesele si sa fie cu Brag. Fiindca nu avea de gand sa renunte la el, indiferent ce ar face Vidar. Trebuia doar sa aiba rabdare... Herran binecuvinteaza ciudata unire, iar Aedra isi la ramas bun de la toata lumea, cu ochii inecati in lacrimi amare.
Iata, poarta este deschisa larg si carul negru in flacari ii asteapta. Bidiviii tuciurii ai mortii bat din picioare nerabdatori, scotand foc pe narile tulburate, starnind spaima in inima bietei mirese, ce nu calcase vreodata in tinutul Helheimului.
Vidar ii intinde mana, victorios, cuprinzandu-i degetele cu pasiune.
-Vino, sotie... Sa mergem acasa.
Si da bice cailor care incep sa alerge ca si cand ar fi posedati de demoni.
Carul negru se pierde pe puntea stralucitoare care desparte cele doua lumi. Tinand strans de fraie, Vidar zambeste multumit. A castigat, iar asgardienii au pierdut. Dar cel mai mult i-a bucurat spiritul expresia indurerata de pe fata batranului zeu, cand si-a vazut fiica sacrificata pe altarul tenebrelor. Aedra era a lui acum si cu timpul... va invata sa il iubeasca.
Pana la urma, faceau parte din aceeasi familie, asa ca tot e trebuia sa faca era sa-i aminteasca de vremurile bune de demult. Ochii lui se rotesc furis spre fata care priveste in departarea stinsa, cu figura palida cuprinsa de spaime ascunse, tinandu-si mana inclestata pe carul tras de armasarii nebuni. Vidar strange de fraie puternic, fiindca mai sunt doar cativa pasi pana in dreptul lui Bifrost.
- Doamna mea, ne parasiti? o intreaba paznicul taramului Asgard.
- Datoria ma cheama, Heimdall! Deschide intrarea spre Helheim!
El face un semn din cap si suceste de imensa roata, deschizand mugitor poarta strabatuta de mii de fulgere, care lasa sa se vada un drum intunecat, pietros, sub care clocoteste magma incinsa. Aedra intoarce capul fara sa vrea, luandu-si ramas bun de la gardianul luminii, care isi duce ceremonios mana in dreptul inimii.
Trasura neagra strabate de indata spatiul dintre lumi si poarta se inchide trosnind si cutremurand locul, lasand la iveala un peisaj sterp, strabatut de constructii inalte, gigantice, ce par sculptate dintr-un singur bloc de piatra. Fata priveste cu uimire in toate partile, cautand macar o geana de lumina. Dar nu, nu exista veselie si cer albastru in Helheim... Doar o bolta verzuie, murdara, trista. Isi duce mana la ochi, incercand sa isi potoleasca lacrimile furise si ofteaza din greu.
Vidar opreste carul de lupta undeva in fata unui templu alcatuit din mai multe blocuri de piatra cenusie. Treptele roase de timp duc spre un fel de altar, acolo unde se poate vedea o torta arzand cu flacara rosie. El paseste voiniceste printre pietre si ii intinde mana fetei, ajutand-o sa coboare, apoi o conduce spre acea ciudata constructie. Dupa mai multe siruri de trepte, cei doi ajung la inaltime, langa faclia ce are necontenit, de mii de ani. Vazand taramul atat de mohorat inaintea ei, Aedra nu mai poate indura si incepe sa planga, ascunzindu-si fata in voalul subtire. Zeul razboiului isi musca buzele groase si incearca sa o impace.
- Nu e atat de rau precum pare... O sa te obisnuiesti... in timp... Ai rabdare.
- N-o sa ma pot obisnui niciodata cu intunericul si moartea! suspina ea.
- Fie ca iti place, fie ca nu, esti stapana peste aceste tinuturi! zice el aspru. Stiu ca nu este ceea ce visai, ca ti-ai fi dorit sa ramai in Asgard pentru totdeauna, ascultand poeziile lui Brag sub lumina stelelor. Dar acum s-a sfarsit!
- Sa nu-i mai spui niciodata numele in prezenta mea! Nu ai niciun drept!
- Poate ca o sa ii sterg numele cu totul! striga el, ars de gelozie.
Ea isi fereste voalul, lasandu-si frumosul chip in vazul zeului, ca el sa poata citi in ochii ei albastri tot dispretul pe care i-l purta. Simtindu-si inima strapunsa de mii de cutite, zeul intelege ca a castigat de fapt doar jumatate de batalie.
- Brag este adevaratul meu sot, pe care inima l-a ales cu multa vreme in urma. M-a asteptat tacut, vreme de secole! Dar tu ai venit ca un salbatic, te-ai targuit cu fratele meu, de parca as fi o marfa oarecare la piata!
- Inceteaza... murmura el innegurat si narile i se umfla de furie.
- Zeul inselaciunii, intr-adevar! Nu este de mirare ca adevarul te raneste!
El o cuprinde de mijloc, voind sa imbratiseze incapatanarea care luase forma unei femei, dar palma ei se loveste naprasnic de obrazul zeului, lasandu-l fara grai. Aedra lacrimeaza, iar el se da in laturi, ducandu-si mana spre obraz.
- Vrei razboi? scrasneste el. Fiindca de razboi vei avea parte, daca continui sa te comporti asa! Esti sotia mea! Nici Asgardul, nici Helheimul, nu poate sa schimbe asta! Te vei supune, altfel iti voi face viata un iad!
Ea ramane tacuta, tremurand, cu ochii plansi, framantand voalul intre degete. Vazandu-i frica din ochi, el se mai imbuneaza, dar dispretul pe care l-a simtit in acea palma continua sa ii sfredeleasca inima. A facut totul gresit. Nu aceasta era calea prin care urma sa-si croiasca drum in Asgard. Aedra era cheia, dar nu va avea niciodata incredere in el, in inamic. Pana la urma, neamul lui ii ucisese mama. Herran ii ura si ii alungase in imparatia intunericului etern.
Se plimba preocupat pe dalele de piatra, lasand-o pe fata sa se linisteasca, se gandi si razgandi, apoi insfaca torta si se lasa intr-un genunchi in fata ei. Invoca EDRU, ceremonia iertarii, o veche datina a zeilor din Asgard. Vicleanul Vidar stia ca Aedra va raspunde bine unei traditii din taramul ei, asa ca nu se mira atunci cand ii simti mainile fragile deasupra capului, apoi atingerea usoara.
Ea ramase pe ganduri, incercand sa-si dea seama daca era sincer.
- Ridica-te.
Acum erau fata in fata, ca egali, luptand in jocul intortochiat al puterii.
- Aedra, hai sa o luam de la inceput... Nu vreau sa ajungi sa ma urasti.
- Dar ce doresti, Vidar?
- Vreau sa te iubesc, murmura el ragusit.
- Zeul razboiului vrea sa cunoasca pacea?
- Iubirea inseamna pace?
Ea da din cap senin, intarind cuvintele lui, dar el zambeste zeflemitor.
- Pentru mine iubirea este un neincetat razboi intre cele doua forte ale lumii: barbatul si femeia, care nu se pot dovedi niciodata, dar continua sa lupte.
- De ce ar continua sa lupte, cand niciunul nu va castiga? E absurd.
- Fiindca batalia face sangele sa clocoteasca in vene, nascand pasiuni orbitoare. Stiu, crezi ca pasiunea e ceva inferior poetismului si cantului, dar carnea nu minte!
- Carnea apartine pamantului, Vidar! E muritoare!
Dar zeul nu se lasa. Trebuie sa o convinga ca ceea ce simte este fals.
- Spui ca il iubesti pe Brag, dar nu l-ai lasat niciodata sa te atinga... Aceasta e cruzime, Aedra, nu iubire.
- Nu a fost nevoie sa ma atinga! se apara ea.
- Chiar crezi ca el nu si-a dorit sa te aiba, in tot acest timp?
- Ne-am unit mintile prin poezie!
- Versuri goale... zice el inciudat.
- Mi-a inchinat mii de cantece!
- Strigate sinistre... continua el.
- Si mi-a adus cele mai frumoase flori, din toate colturile celor Noua Lumi!
- Iti voi aduce inimile dusmanilor tai pe o tipsie de aur! Si te voi invata ce este aceea dorinta, fiindca se pare ca nu o cunosti! se intarata zeul.
Si zicand acestea el o trage in bratele pictate, ocrotind-o cu focul lui mistuitor, muscandu-i buzele ca un tartor si facand-o sa se clatine. Ea il impinge usor, dar nu de ajuns pentru a-l indeparta si Vidar ii cucereste gura cu miscari repezite. Pe cand trupul ei s-a lipit cu totul de al lui, se aud tobe batand in departare.
- Ce se intampla? intreaba ea ravasita, cu buzele rosii si parul rascolit de vant.
- Ne anunta sosirea... zice el insetat, apoi ii cuprinde capul balai intre mainile lui.
Asaltul lui o ameteste... Buzele ei fragede nu au unde sa se ascunda de invazia roscatului. Simtindu-i gustul dulce, zeul se crede pierdut intr-un vis. Apoi rasufla cu greu si se cufunda in ochii fetei, stand tacut, cu mana pe soldul ei.
Fara sa mai spuna o alta vorba, o prinde de mana si o suie in car, pornind impreuna spre palatul lui Had, teribilul zeu al mortii, care isi asteapta fiul.
***
Drumul este deschis de bestii paroase care lovesc cu pumnii in tobele uriase, zguduind locul si starnind ecouri pana la marginea taramului. Aedra se tine de bratul lui Vidar, uitandu-se inainte, drept, incercand sa nu se sperie de infatisarile pestrite ale demonilor.
Poarta gigantica se deschide lent, impinsa de niste creaturi monstruoase, cu pielea verde si ochi bulbucati, ducandu-i in adanc, spre sala unde salasuieste Had, inconjurat de curtea lui. Pe masura ce carul se pierde pe acel drum fara sfarsit, fata vede umbre negre furisandu-se pe langa pereti, lungindu-se, latindu-se, ca si cand i-ar urmari... Inima i se face cat un purice.
Apoi, lumina calda a facliilor ii dezvaluie o sala cu coloane rosii, care sunt atat de groase, incat ar fi nevoie de cincisprezece barbati cu bratele intinse, ca sa le poata cuprinde pe de-a-ntregul. Vidar smuceste de haturi, opreste armasarii, sare din car dintr-un singur salt, apoi isi prinde mireasa de mijloc si se infatiseaza tatalui sau.
Pe randul din stanga se pot vedea femei cu piele neagra, imbracate in haine razboinice, temutele erinii care pazesc Infernul, neintrecute in batalii. Pe randul din dreapta se vad preoti palizi, cu pielea usor verzuie, ce poarta straie rosii, galbene sau negre si pietre scanteietoare in mijlocul fruntii.
Aedra ii priveste fascinata, dar niciun muschi al fetei sale nu ii tradeaza frica sau curiozitatea. Se lasa condusa de Vidar printre randuri, cu ochii tinta spre unchiul ei, ce sade tolanit, sinistru, pe tronul alcatuit din serpi inghetati si cranii umane.
- Apropie-te, Aedra... Lasa-ma sa te vad... murmura el.
Vocea seaca, scoasa parca din mormant, ii biciuie spinarea cu fiori de groaza, dar fata isi pastreaza cumpatul, inaintand spre tron. Banuielile nu ii dau pace deloc. Daca siretlicul cu nunta a fost menit sa o atraga intr-o capcana? Daca Had vrea sa se razbune pentru moartea sotiei sale, pedepsind-o pe ea?
- Bine te-am regasit, unchiule, rosteste ea cu glas strain, pe care nu si-l mai recunoaste.
- Pe toate cele Noua Cercuri din Helheim... Ai crescut!
Ea zambeste usor, simtindu-se incurajata, fiindca vocea lui a capatat luciri aproape paterne si ii aminteste de tatal ei.
- Si nu doar ca ai crescut, dar ai devenit o frumusete rapitoare!
Ea inghite in sec, apoi isi lasa mana stransa de vanjosul Vidar.
- Ai facut o treaba buna, fiule... zice Had incantat, in timp ce fata posomorata i se deschide ca o floare, lasandu-i la iveala ochii verzui, vicleni.
Dar fiul sau nu ii impartaseste bucuria, ci il priveste stramb.
- Am strabatut o cale lunga si suntem obositi...
- Prostii! rosteste zeul mortii. Viteii sunt taiati iar vinul curge garla; oaspetii va asteapta in sala de nunta. Si apoi, Aedra nu este obosita, nu-i asa?
Mireasa incuviinteaza infricosata. Vidar nu are ce sa faca decat sa se supuna poruncii, iar eriniile il insfaca pe bratele lor, carandu-l spre iesire si cantand, asa cum cere traditia. Zeul Mortii ii intinde mana ceremonios. Ea intinde bratul si isi lasa degetele cuprinse in palma lui mare.
- Prezenta ta este o raza de soare in Helheim, surade el.
Had se opreste langa o coloana, tinand strans degetele fetei si cercetand-o curios. Privirile verzi ii scormonesc gandurile, iar ea il lasa sa afle tot ceea ce este de stiut, cu ochii absorbiti de haina lui tesuta cu aur. E chipes Had, cu mult mai chipes decat Vidar... Atunci cand zambeste, pare mai tanar decat progenitura sa. Pletele negre, ondulate si lungi incadreaza o fata dura, cotropita de o barba neagra si deasa, scurta, iar ochii adanci sunt oaze de trecut inghetat.
- Multumesc, unchiule... zice ea si ii intoarce zambetul.
- Regret nespus faptul ca l-am trimis pe fiul meu sa te peteasca. E un nerod.
Aedra rade fara sa vrea, starnind o dorinta netrebnica in pieptul zeului, care ii strange degetele patimas. In sfarsit, planurile sale vechi au dat roade. Aedra era aici si odata cu ea adusese lumina, veselia si speranta in inima lui neagra. Dar mai mult decat incantarea care ii trezea incet simturile adormite, simtea si alte lucruri. Lucruri intunecate de care biata fata nu avea habar.
Vantul facea perdelele purpurii sa se onduleze ca valurile marii, aducand in incaperea ascunsa parfum de flori salbatice. Thadur deschise ochii, isi freca fruntea, apoi privi spre tanara care dormea goala, lipita de el, cu bratul alb de marmura petrecut peste mijlocul lui. Inca nauc, ii trase mana usor, incercand sa nu o trezeasca. Parasi tiptil patul cu asternuturi de matase, ducandu-se spre fereastra. De indata ce se ivi pe balcon, auzi chicote dintre copaci si arbusti. Isi ascuti privirile, incercand sa vada ce se intampla. Apoi auzi un raset cristalin.
- Ce faci acolo, le arati muzelor splendoarea de la miazazi?
El se intoarse mirat spre pat. Tanara de mai inainte statea imbujorata printre perne, cu o mana in pletele negre si o alta pe san. Atunci isi dadu seama ca este gol si trase pe el o mantie albastra, ramanand cu pieptul pe jumatate dezvelit si picioarele desculte. Chicotele incetara, fiindca muzele din gradina se indepartasera de palat, asa ca isi insfaca sabia si incepu sa o lustruiasca cu miscari lente, cazut pe ganduri, cu ochii spre gradina.
Simti o pereche de brate calde in jurul gatului, apoi un sarut cu iz de trandafir pe obrazul bronzat, lucru care ii mai descreti putintel fruntea.
- Cand ai de gand sa ii spui?
El o sageta pe zeita armoniei cu o privire aproape poncisa, iar ea rase din nou.
- Nu te uita asa la mine... I-ai lasat-o lui Brag, am inteles... Dar apoi i-ai lasat-o nebunului de Vidar!
- Si ce voiai sa fac, sa il omor? Nimic nu mi-ar placea mai mult, dar eu sunt Justitia. Nu pot judeca stramb iar sabia a aratat destul de clar cui apartine Aedra.
- Nu ma asculti... Daca i-ai fi spus Aedrei ce simti, nu ar fi existat niciun Brag...
- Esti tu asa de sigura? murmura el.
- Haide... Ai un alai de zeite si muritoare in urma ta... Poti sa cuceresti pe cine vrei.
- Inainte de toate, este sora mea, Yda! Am facut o promisiune in templul sfant!
- Dintre toti asgardienii, te-ai gasit tocmai tu sa-i fii chezas! De ce nu recunosti ca te-ai oferit tocmai pentru ca ti-a placut ideea de a-l tine pe Brag la distanta?
El agata sabia de panoplie cu o miscare violenta, apoi o cuprinse pe femeie in brate, ascunzandu-si fata la pieptul ei.
- Putem vorbi despre altceva?
Ea isi lipi buzele carnoase de gura lui, apoi ii petrecu mana prin parul blond. Dar ceva o muncea, fiindca ochii ei il cercetau acum intr-un fel adanc.
- Dragostea e oarba, Thadur... De multe ori, cei care ne iubesc ne sunt atat de aproape, incat nici macar nu ii observam...
Si fata ei micuta, usor maslinie, se intrista, dar isi ascunse asta printr-un zambet.
- Daca nu gasesti curajul sa ii spui la ce visezi, ea nu va sti niciodata.
- E prea tarziu, Yda.
- Ai o eternitate la dispozitie, trebuie sa lupti!
- Esti o prietena adevarata... zise el si ii mangaie usor figura cu mana arsa de soare, desi ochii lui oglindeau acum ceva mai mult decat prietenie.
- Din pacate, asta e tot ceea ce sunt, zise ea posomorata.
- Esti mai mult decat atat... O magiciana a dragostei trupesti!
Ea pufni in ras, plesnindu-l usor peste brat, in vreme ce Thadur o saruta furtunos.
- Venind din partea ta, pot sa o consider lauda?
- Fara indoiala. Esti cea mai buna amanta din intreg Asgardul.
- Nu-mi spune ca te-ai culcat cu intreg Asgardul! il tachina ea.
- Doar cu femeile... surase el viclean, trantind-o inapoi in pat.
***
Se asternuse tacerea peste palat si bestiile noptii cutreierau libere Helheimul. Ferestrele erau deschise larg si Aedra privea peisajul sterp cufundata in tristete. Ii era dor de amurgurile colorate din Asgard, de jocul norilor albastri si violacei, de mesele vesele cu familia ei si de petrecerile senine sub obladuirea stelelor, cand zeii se ascundeau prin gradinile parfumate, jucandu-se jocuri de dragoste.
Fata parasi odaia cu pasi mari, cutreierand fara tinta holurile intunecate, explorand resedinta lui Had, cautand o iesire spre peisajul mohorat. Cand usa de arama din stanga se deschise greoi si mugitor, tresari, dar apoi isi aminti ca era in siguranta, la noua ei casa, si indrazni sa mearga mai departe, in intampinarea zgomotului. Auzi pasi apasati si silueta neagra, foarte inalta, se opri in dreptul ei, apoi dintii strainului sclipira viclean de sub buzele carnoase si barba neagra.
- Incotro, Aedra?
- Ah, tu erai, unchiule... M-ai speriat.
- Imi cer iertare... Daca il cauti pe Vidar, sa stii ca petrece cu eniriile in gradina suspendata. Te pot conduce acolo, daca asta ti-e dorinta.
- Nu, de fapt... nu stiu ce caut... zise ea framantandu-si mainile.
Trecu pe langa el, apoi isi intoarse capul ca intr-un fel de invitatie tacuta si barbatul o urma cu o mica fluturare de zambet pe buze, petrecand-o pe aleile intunecate. Sus, pe un deal, se vedeau mii de faclii aprinse iar muzica asurzitoare incanta urechile brutale ale razboinicilor care petreceau alaturi de zeul sangelui.
Ochii lui Had o urmareau neincetat, folosindu-se de umbre, ascunzandu-se in spatele vorbelor, dar uneltind cu inima mii de moduri in care si-ar dori sa o aiba. Dar pentru ca era batran si vazuse destule, nu avea sa faca vreo greseala copilareasca si sa o sperie pe fecioara cu tenebrele fiintei sale. Trebuia sa aiba rabdare si sa o cucereasca treptat, lasand-o pe ea sa vina singura spre el.
- Vidar mi-a spus ca iubesti pe altcineva in Asgard. Pe celalalt sot. E adevarat?
Ea se impurpura si pleca ochii spre pietre, simtind ca vrea sa o inghita pamantul. Zeul isi ascuti urechile si asculta zvacnirile ei, incercand sa le memoreze cantul. Il astepta o munca grea, daca voia ca inima ei sa bata in acest fel si pentru el.
- Am nevoie de ajutorul tau! implora ea deodata, cu ochii usor umezi.
El ii cuprinse mana delicata si o duse spre pieptul lui, vrand sa ii arate ca poate avea incredere in el. Aedra se simtea vinovata si rusinata, dar nu stia ce altceva sa faca si la cine sa alerge. Se temea ca ar putea starni mania unchiului ei.
- Daca se poate... As vrea ca Vidar sa stea departe de odaile mele.
Had isi stapani cu greu un strigat de bucurie. Iata ca soarta ii suradea inca din prima noapte, pastrand-o curata pentru el, pentru ziua in care il va iubi.
- E ca si facut, Aedra. Tot ce trebuie sa faci este sa ceri.
- Dar nu se va mania ca il refuz? Totusi, sunt sotia lui.
- O sa vorbesc cu Vidar si va intelege ca e inca prea devreme pentru consumarea acestei casatorii.
- Ai face asta pentru mine?
- Desigur, zambi el siret.
- Te mai pot ruga inca un lucru?
- Numeste-l.
- As vrea sa stiu ce face Brag, dar nu pot sa trimit niciun mesaj. Nu de aici, din Helheim, unde pacla intunecata ma acopera ca o cupola.
- Daca astepti rasaritul, o sa trimit un corb spre Asgard. Asa vei avea timp sa ii impartasesti in scrisoare tot ceea ce te munceste.
Ea zambi usurata, dar inima ei era strabatuta de un fior ciudat. Se opri brusc din mers, isi duse mana la gat, simtind parca un nod ce o impiedica sa vorbeasca.
- De ce imi faci toate voile?
El isi duse mana spre obrazul ei si o mangaie parinteste, cu ochii taciune coborand spre buzele ei de trandafir, visand la gustul lor, ce sigur trebuia sa fie de rodie.
- Suntem o familie, ai uitat? Vreau sa te simti bine cu noi, fiindca vei sta aici o lunga perioada de timp.
Pieptul ei inclestat se inmuie si se lasa mangaiata de degetele lui prelungi. Apoi el ii facu semn sa ii cuprinda bratul si pasii lor se ingemanara. Sub lumina verzuie a noptii, Had ii istorisea povesti din razboi, care erau demult uitate in lumea oamenilor. Si pe masura ce se iveau zorii, Aedra incepea sa lumineze ungherele ce colcaiau de monstri si sa aduca bucuria in tristul tinut al mortii si groazei.
***
Sala cu iz de mormant incepea sa fie inveselita de tortele care ardeau cu flacara nestinsa, iar demonii inarmati pana in dinti stateau aliniati in fata lui Vidar, care sorbea de pe tronul lui trasaturile zeitei care statea nemiscata si tacuta.
Usile se dadura la o parte, lasandu-l la vedere pe Had, care isi lua locul pe jiltul cel mare. Dupa ce toata lumea isi ocupa locurile, se auzi un glas ragusit.
- Tata, trebuie sa facem ceva contra acestei amenintari! Lasa-ma sa ma duc la puntea dintre lumi si sa topesc darakii de gheata cu focul meu!
Had ridica bratul, semn ca voia liniste, pentru a putea sa se gandeasca. Unul dintre demoni, un urias cu ochii cufundati in negreala, inainta spre tron.
- Stapane, darakii au incalcat tratatul vechi de sute de ani, vanand in zonele de crepuscul si mancand putina lumina care ne-a mai ramas!
- Nici nu ne puteam astepta la ceva mai mult din partea lor, Zava. Sunt pe jumatate bestii si daca nu ne-ar fi ajutat in razboi, ii ucideam demult.
- Ce ar trebui sa facem? intreba uriasul.
- Distrugeti-i, zise Had raspicat. Nimeni nu incalca tratate in regatul meu.
Auzind porunca, Vidar se salta degraba de pe tron, fluturand toporul ca un salbatic si racnind indemnuri, iar ceilalti ii imitara miscarile. Sala se cutremura de tropotele lor, in vreme ce se gateau de lupta. Vidar se apropie de urechea Aedrei.
- O sa-ti aduc coltii stralucitori ai unui darak si am sa-ti fac un colier din ei, ca sa te protejeze cu magie veche. Poate atunci ma vei primi in patul tau.
Aedra il prinse de gat si isi apropie buzele de urechea lui, pentru a-i raspunde.
- Iar eu as putea sa folosesc unul dintre acei colti pentru a-ti spinteca gatul.
- Nu ma sperii usor, zeita a lunii. Moartea este extaz cand e primita din mainile tale... Dar ucide-ma dupa prima noapte de dragoste, vrei?
Ea se departa, muscandu-si buzele si starnind curiozitatea lui Had. Vidar ranji victorios si se napusti pe usa grea, ducand cu sine gloata de uriasi dezlantuiti.
Sala ramase goala si mohorata, iar Aedra se ridica obosita de pe jiltul ei.
- Ma parasesti?
Glasul sumbru al lui Had reusea cu greu sa ii ascunda gelozia crescanda. Ce isi soptisera cei doi si de ce figura Aedrei se luminase brusc?
- Trebuie sa ma pregatesc pentru serbarea ce mi-ai inchinat-o in amurg.
El pocni din degete si odaia se umplu de femei brunete, cu forme voluptoase si imbracate straniu, care venira si o inconjurara pe tanara din toate partile.
- Ca sa nu fii singura... Nu se cade ca regina tinutului sa nu aiba alaiul ei.
Aedra se pregatea sa ii spuna ca ea nu este regina, dar Had se rasuci si se pierdu intr-un con involburat de fum inecacios. Se regasi undeva in afara palatului, stand pe o stanca uriasa, privind spre armata ce marsaluia spre marginile tinutului.
In sinea lui zambea, stiind ca Vidar avea sa ramana acolo cel putin un sfert dintr-o luna, lucru care ii castiga niste timp in lupta pentru inima Aedrei. Si odata cu inima ei, isi va croi calea spre Asgard si spre implinirea vechiului sau plan.
