cantecul layrei: 10-15

 

Capitolul 11- O moarte misterioasa

Cavalerii au plecat in cetatea vecina, cautand provizii. Avem un drum lung in fata noastra. Azi strabatem muntele si ne intoarcem acasa. Cine stie ce vom gasi acolo!

Am iesit sa ma plimb calare, incercand sa imi adun gandurile imprastiate. Daca nu voi reusi sa apar templul si ordinul? Daca voi esua si istoria ma va tine minte ca pe intaiul Gardian invins?

- Daca as fi in locul tau, as inlocui gandul de a pierde cu ceva mai luminos... Nu iti face bine sa te gandesti neincetat la asta, te vei imbolnavi...

Makai imi citeste mintea, ca de obicei. M-am obisnuit, nici nu ma mai intreb cum reuseste. O privire aruncata asupra chipului sau solar e de ajuns ca sa imi linisteasca spiritul zbuciumat.

- Facem o intrecere ? zambeste el, dorind sa ma distreze.

- Intrecere ?

- Cine ajunge primul la baza muntelui are dreptul de a-l infrunta primul pe Printul intunericului, atunci cand va aparea in lupta.

Am un nod in gat. Oare chiar imi doresc sa-l infrunt? Trebuie, in niciun caz nu il voi lasa pe Makai sa se lupte cu el. Asta este doar intre mine si Print... Dau bice calului si pornesc ca fulgerul, fara sa ii las ragaz lui Makai sa spuna mai multe.

Calul meu fornaie, copitele lui lovesc pamantul tare si uscat, pe un ritm sacadat, care imi aminteste de sunetul demult uitat al unor tobe, de ceremonii infernale si… Scutur din cap, alungand amintirile amarnice; vreau ca tot ce s-a intamplat acolo sa fie ingropat, sa fie uitat, dar ma tem ca odata cu intoarcerea acasa, amintirile o sa devina asa de vii incat vor putea umbla singure...

***

Ne-am intors la castel cand s-a lasat amurgul. Makai surade victorios, dar asta nu inseamna ca il voi lasa sa faca ce are de gand. Trebuie sa recunosc, se pricepe mult mai bine decat mine in ale calaritului. Pana la urma, sunt doar o preoteasa, iar el un cavaler.

Rumoare. Siluete nelinistite. Oamenii ar trebui sa fie pregatiti de plecare. In loc de asta, vad multe gaturi intinse, toate in aceeasi directie. Las calul unui baiat si cobor rapid, urmata de Makai. Cavalerii se feresc, facandu-ne loc, totul intr-o tacere mormantala. Inima incepe dintr-o data sa imi bata mai repede, mi se aduna tot sangele in piept, iar picioarele capata ceva asemananator unei moleseli stranii.

Strang de teaca sabiei ca sa imi vin in fire si inaintez. La auzul pasilor mei, Petronus se ridica, incruntat, deasupra unui trup prabusit pe treptele templului. Nu cred ca l-am mai vazut vreodata furios, iar acum scoate de-a dreptul foc pe nari. Putin mai sus, cu bratele incrucisate la piept, sta Vardas, fara vreo expresie pe fata, privind la trupul cazut.

- Cine ar fi facut o asemenea marsavie ? ridica glasul Petronus.

Multimea de cavaleri inclina capetele, de parca s-ar simti cu totii vinovati. Ma apropii incet, iar trupul mort mi se dezvaluie putin cate putin. Imbracaminte cavalereasca, cizme negre si lungi si o barba cenusie, scurta si tepoasa. Din gura lui Mordos iese un firicel subtire de sange inchegat; ochii ii are intredeschisi, cuprinsi de-o groaza nemaiintalnita. Chipul congestionat a incremenit exact cum l-a surprins moartea, iar pielea incretita ii da un aer de pergament. Tine mainile inclestate, de parca s-ar fi luptat din greu, sabia ii este pe jumatate scoasa din teaca.

- In numele cerului, ce s-a intamplat aici ?

Petronus se uita la mine cu o expresie de profunda tristete.

- A fost otravit, imi raspunde sec Vardas.

- Asta nu e arma barbateasca! Trebuie sa fie mana unei femei! se agita un alt Batran, privindu-ma necrutator.

- Valerius, stim cu totii ca Mordos avea indoielile lui cu privire la Gardian, dar sa insinuezi  ca ar fi vreo legatura intre crima si aceasta femeie, nu mi se pare intelept…

- Unde te aflai acum doua ceasuri ? ma confrunta Batranul.

Toata lumea se uita la mine. Desi sunt nevinovata, imi vine sa intru in pamant. Rusinea e inlocuita de furie. Ma pregatesc sa-i ofer un raspuns pe masura, dar Makai ma simte si imi strange bratul.

- Layra s-a aflat cu mine, in tot acest timp. Am calarit impreuna pana la baza muntelui si dupa cum vezi si singur, de abia ne-am intors.

Batranul mormaie nemultumit, dar nu se lasa cu una, cu doua.

- Unde sunt celelalte doua preotese? Trebuie sa fie supuse interogarii.

- De ce ai crede ca preotesele mele ar vrea sa asasineze pe cineva? Gandeste-te putin... Mordos era suspicios din fire. Cum crezi ca ar fi putut cineva sa-l otraveasca, fara sa se apropie de el?

- Ce incerci sa spui ? ma chestioneaza Petronus.

- Asasinul trebuie sa fie cineva pe care Mordos il cunostea bine.

La aceste cuvinte, rumoarea din aer creste si mai mult.

- Aceasta e o acuzatie grava, Gardianule. Ar trebui sa-i interogam pe toti cavalerii care s-au aflat in castel acum doua ceasuri si nu avem timp pentru asta.

Vardas intervine.

- Ar trebui sa folosim fantana.

- Fantana?

Dar mirarea mea nu primeste un raspuns.

- Chemati de indata toti cavalerii in piata de piatra! comanda Petronus. Aduceti si preotesele. Vardas, te insarcinez cu supravegherea lor.

Cavalerul clatina din cap scurt, apoi face un semn.

- Veniti... Sa luam trupul lui Mordos si sa-l ducem in cripta.

Ceilalti Batrani clatina din cap, ingrijorati. Probabil se gandesc cine va fi urmatorul.

***

Piata cenusie este plina de cavaleri. Batranii inconjoara cumpana fantanii precum un medalion uman. Vardas sta ganditor in fata ei, facand semne, asezandu-i pe randuri. Cei 55 care ramasesera se supun degraba, doritori sa scape de aceasta incercare.

Primul dintre ei isi cufunda mainile in apa. Privim oglinda ei, care ramane netulburata. Acest ritual al adevarului imi aduce aminte de noaptea in care am vizitat Fantana Albastra. Rand pe rand, toti cavalerii sunt testati. E cat se poate de limpede: asasinul nu este unul dintre ei. Urmeaza Briseide, care se supune tremurand, cu ochii holbati. Apa ii arata nevinovatia, iar ea rasufla usurata. Acum e randul Liliei.

- Se intampla ceva! anunta Vardas.

Oglinda apei se tulbura, apoi incepe sa fiarba si se preschimba in rosu. Toata lumea striga, Lilia ma priveste cuprinsa de spaima. Eu sunt incremenita, nu pot vorbi.

- Ziceai ca preotesele tale sunt nevinovate ? striga Batranul Valerius.

- Criminalo !

- Asasino !

- Dreptate ! Dreptate pentru Mordos !

Lilia pare la fel de uimita ca mine. Sau se preface?

- Cer sa vorbesc cu ea! strig eu tare, ca sa acopar glasurile lor indignate.

- Ma tem ca ti-ai pierdut acest drept... zice Petronus.

- Va trebui sa treci si tu testul adevarului... glasuie Valerius.

- Petronus, doar nu ma crezi in stare de asa miselie...

Batranul ma priveste rece.

- Asta o vom afla acum.

M-am dus spre fantana, sub privirile uimite ale lui Makai, care nu stie ce sa creada. Singurul care nu si-a schimbat expresia este Vardas. Ma aplec si cufund mainile in apa. Batranii infuriati de-abia asteapta sa ma gaseasca vinovata.

Se aud strigate de uimire. Apa freamata, clipoceste si revine la culoarea dinainte, de parca mainile mele ar fi curatat pacatul Liliei.

Capitolul 12: Pretul unui pacat 

Ma dau inapoi, simtind mainile lui Vardas cum ma trag usor de umeri.

- E de ajuns.

Petronus pare pus in incurcatura.

- Nu inteleg! Fantana nu minte! Ar trebui sa o ducem in temnita..., adauga, aratand spre Lilia. Maine o vom judeca.

- Judecata? De ce judecata mai are nevoie cand Fantana adevarului a aratat ca ea este asasina? se otaraste Valerius.

- Trebuie sa o facem sa marturiseasca. Ceva nu se leaga...

Lilia se face galbena. Ar vrea sa vina spre mine, dar bratul ferm al unui cavaler o opreste. Petronus face un semn si barbatul o insfaca de brat, apoi o cara dupa el, undeva in temnitele lor. Multimea se imprastie.

- Tu vei aducea moartea asupra capetelor noastre ! imi zice Valerius, aproape spumegand, si pleaca val-vartej.

Toata lumea a plecat. S-a lasat linistea. Langa colacul fantanii mai sunt doar eu si Vardas.

- Nu-l asculta... Acum sunt cu totii tulburati.

Totusi, cuvintele acelui Batran nu-mi dau pace.

- Poate are dreptate... In ultima vreme, incep sa moara din ce in ce mai multi oameni in jurul meu.

Vardas tace, privind lumina lunii reflectata in apa.

- Trebuie sa ma lasi sa vorbesc cu Lilia! Ea nu ar face niciodata asa ceva! E buna si blanda. Nu-i o tradatoare.

- Daca sunt prins, voi fi acuzat de inalta tradare. Petronus a decis ca nimeni nu o va vedea pana in zori si asa va ramane.

- Te rog! ma milogesc, apucandu-l de brat. Trebuie sa existe o cale...

Se incordeaza, semn ca atingerea mea nu-l lasa indiferent.

- S-ar putea sa existe... Dar vine cu un pret.

- Ce pret ?

- Ne intalnim in camera ta, mai tarziu… Si vorbim.

Nu mai stau in chilie de la un timp. Petronus m-a mutat intr-o camera de oaspeti, situata foarte aproape de cea a lui Vardas, dar pana acum nu mi-a dat niciodata de inteles ca ar putea sa-mi treaca pragul. Ce urmareste?

***

Se apropie zorii si ia-l pe Vardas de unde nu-i. Oare s-a razgandit, oare m-a mintit ? M-am imbracat in haina de noapte si mi-am despletit parul cu ore in urma, apoi am masurat camera in lung si in lat pana am obosit. Am lasat o faclie aprinsa langa pat si am privit pe fereastra. Trebuie sa gasesc ceva sa o salveze pe Lilia! Nu mai e timp… Pe cand era sa-mi pierd si ultima speranta, aud o bataie in lemn.

- Intra.

In cadrul usii apare silueta intunecata a cavalerului. Inchide usa si vine spre mine. Stau in picioarele goale pe marmura rece, frecandu-mi umerii inghetati. Blana cine stie carui animal ciudat zace ceva mai incolo.

Vardas are buzele stranse. Seamana cu o acvila vicleana, care tocmai a plecat la vanatoare pe deasupra preeriilor. Parul lui negru, despletit, il face sa para si mai salbatic decat este. Se apropie si imi cuprinde umerii in palmele fierbinti, fara sa-mi ceara permisiunea, incalzindu-ma.

- Ce faci ?

Vocea lui grava si zambetul zeflemitor ma pun de indata in garda.

- E vremea sa platesti pretul...

- Intai, vreau s-o vad pe Lilia…

El imi pune un deget pe buze.

- Shh...Tu ai nevoie de mine, nu eu de tine, corect ? Deci, vei plati pretul, apoi mai vedem.

Nici daca vedeam un demon nu ma speriam asa tare.

- Ceea ce imi ceri este un pacat capital. Am depus un juramant. Unde iti este onoarea de cavaler? ma infurii eu.

- Shhh... Nu ridica vocea, cineva ne-ar putea auzi…

Figura lui barboasa se apropie tot mai mult de-a mea, umbra pe care o reprezinta pare ca vrea sa-mi cotropeasca obrajii imbujorati, atinsi de rusine.

- Pleaca, suier, printre dinti. Pleaca, pana nu implant sabia in tine!

El rade rece, usor dispretuitor, si se apropie de iesire.

- Pacat... Nu ai reusit sa o salvezi pe Nyria; acum nu vei putea sa o salvezi nici pe Lilia. Trebuie sa fie tare greu...

Ochii mi s-au umplut pe loc de lacrimi. Cum indrazneste ?

Usa se deschide.

- Stai !

El se intoarce, purtand un zambet victorios pe buze.

- Cere-mi altceva, ma targui eu. Orice. Stii ca nu-mi pot calca juramantul. Moartea e mai buna decat dezonoarea, orice e mai bun decat dezonoarea. Te rog...

El imi cuprinde mainile in mainile lui, apoi ma priveste lung.

- Layra... Nu vreau sa te dezonorez.

- Atunci?

- Ultimul tau refuz m-a incrancenat, se confesa el. Credeam ca si tu ti-ai dorit acel sarut. Am vrut sa te pedepsesc.

- Cat de jos poti sa te cobori ?

Ochii lui scapara ca doua scantei negre.

- Un sarut... Atata vreau. Nu ti-as fi cerut niciodata sa iti calci juramantul.

Imi musc buzele, nestiind ce ar trebui sa fac. Ma simt prinsa in capcana. As prefera sa casapesc o mie de demoni, decat sa devin prizoniera dorintelor unui barbat.

Vardas se apleaca, unindu-si buzele cu ale mele, iar eu ma dau inapoi, mimand refuzul, desi ochii umezi ma tradeaza, iar bataile inimii pot fi auzite de la mari departari. Ma cauta, ma prinde de grumaz, ma tine ca-ntr-un cleste, lipita de pieptul lui. Stiindu-l salbatic, incerc sa lupt, sa-l imping, dar nu am sanse de izbanda. Dupa imbratisarea sufocanta, n-as fi crezut ca va fi asa bland. Ma saruta incet, fara graba, ametindu-ma cu mirosul florilor de camp, ce pare a razbate din pletele lui. Este asta o pedepsa? Pentru ca nu pare a fi. Abia ma mai tin pe picioare; trupul mi-e cuprins de fiori pe care nu i-am mai simtit niciodata. Ma las in mainile lui, trecand peste spaima, uitand pentru o clipa ca sunt Gardianul.

- Imbraca-te... sopteste el, desprinzandu-si gura, eliberandu-ma. Trebuie sa mergem.

Figura lui si-a reluat expresia veche, de masca ritualica gasita printre daramaturile unui templu pagan. Cat as vrea sa stiu la ce se gandeste acum! Dar Vardas isi pastreaza bine secretele.

***

Am coborat undeva in subteran, sub castel, in locul unde sunt dusi prizonierii. E plin de umezeala, mucegai si panze de paianjen. Coboram trepte care se pierd in intuneric. Lumanarea palpaie. Nu vad pe unde merg. Pe cand era aproape sa ma impiedic, mana fierbinte a lui Vardas imi inlantuie degetele, iar mana lui ma conduce prin labirint.

Mergem o bucata de drum, apoi el imi face semn sa ma ascund dupa zid. Il aud discutand cu paznicul.

- Pazesc eu prizonierul...Veghea ta s-a incheiat.

Paznicul saluta zgomotos si pleaca, fara sa puna la indoiala ordinul lui Vardas. Ies si eu din ascunzatoare si ma reped spre celula. O silueta cenusie se apropie de zabrele: Lilia.

- Gardianule! striga ea. Nu sunt vinovata. Ma crezi? Cineva incearca sa te denigreze!

- Stiu, Lilia... Voi gasi o cale sa-ti dovedesc nevinovatia.

- Trebuie... Dar nu pentru mine, sora. Pentru tine.

- Ce vrei sa spui ?

- Nu vor mai avea incredere in tine daca n-o faci.