**VISUL LUI ANDALON** **#Gothic** Poezia nr. 9 sunt eu cel care nu poate să mai doarmă prea mare ți-e lumina chiar și luna în cea mai strălucitoare noapte a ei nu poate să te-ntreacă când îmi răsari în fața geamului stelele dispar rând pe rand punându-și mâinile la ochi sunt nebunul care-ți scrie numele pe stânci apele de-aici m-au înecat de multe ori temându-se de albastrul tău crud până și marea cea mare se-ascunde grăbită-ntr-o scoică șerpi cuibăriți în inimă mă țin deștept și teama vrejuri vrejuri dimprejur s-a cățărat pe mine ca iedera otrăvitoare nu am scăpare sunt vinovatul ce râvnește să-ți captureze focul din plete mă apropii hotește cu degete arse chiar dacă zeii mă vor pedepsi pentru nelegiuirea mea oare tu ființă de foc și pară ai putea din înaltul muntelui sfânt să te milostivești de-un muritor?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu